Istoria stilului Qwan Ki Do
QWAN KI DO-ul este o Arta Martiala cu vechi traditii dar in acelasi timp si una dintre cele mai moderne metode de lupta. La baza acestui stil se afla cunostinte mostenite din China si Vietnam.
Maestrul PHAM XUAN TONG a avut privilegiul de a fi elevul Maestrului de origine chineza Chau Quan Ky si al unchiului sau Maestrul Pham Tru. Astfel a reunit in metoda sa Qwan Ki Do cele doua curente de Arte Martiale, cel chinez si cel vietnamez.
Influentele chinezesti
Stilurile chinezesti:Timp de 15 ani Maestrul PHAM XUAN TONG a fost elev al scolii VO DUONG HO HAC TRAO condusa de Maestrul CHAU QUAN KI. Aici el si-a desavarsit studiul in stilurile martiale chinezesti. Astfel a putut studia stilurile He Pai, stilul etniei Hakka, Thieu Lam Nam Phai (Shao Lin Nan Pai), Nga Mi Phai (O Mei Pai), si Chau Gia Duong Lang Phai (Tang Lang Nan Pai), stilul mantrei religioase sau al calugaritei.
Stilul NGA MI PHAI (EMEI PAI)
Denumirea acestui stil (Nga Mi Pai sau Emei Pai) vine de la provincia Nga Mi Son (Emeishan) din Tu Xuyen (Sichuan), o zona situata in centrul Chinei unde, la inaltimi de peste 3000 de metri, ceata acopera de obicei vaile raurilor, creand un peisaj mirific. Drumul anevoios dintre Chengdu si Leshan este presarat cu numeroase temple, unul mai frumos ca altul. Pe varful cel mai inalt al acestui lant muntos se afla un vestit templu numit "Piscul de Aur". La origine, acoperisul templului era acoperit cu tigle de bronz. Dar pe de-a lungul timpului un incendiu devastator a distrus asezamantul. Mai tarziu el a fost reconstruit iar acoperisul a fost facut din tigle de culoare galbena, ceea ce a inspirat denumirea sa actuala.
Acest templu dateaza din secolul al doilea E.N., din timpul dinastiei Dong-Han, cand templele taoiste erau foarte numeroase. Mai tarziu, in timpul dinastiei Duong-sau Tang (589 - 960 E.N.), budismul s-a dezvoltat vertiginos iar templele din Emeishan au cunoscut o perioada de inflorire. Dinastiile Ming (1368 - 1644), si mai apoi Thanh-Tsing (1644 - 1911) au ajutat la dezvoltarea acestor asezari. In aceste vechi temple, calugarii au descoperit importanta exercitiului fizic pentru transcenderea spirituala. De aceea practicarea exercitiilor energetice cum este Chi Cong-ul precum si antrenamentele de Arte Martiale Vo Thuat au fost introduse in programul zilnic al calugarilor. Astfel, vechiul percept "mens sana in corpore sano" a fost asa de bine aplicat aici incat, dupa cateva secole, stilul Nga-Mi (sau Emei) s-a impus ca unul dintre cele mai faimoase stiluri de Arte Martiale chinezesti. In timpul dinastiei Ming au existat inregistrari scrise in cronicile vremii despre "Duong Thuat", caracterizandu-l ca "extraordinara Arta Martiala a calugarilor din Nga-Mi sau Emei (Dao Nhan Nga Mi Quye Ca). Cronicarul chinez Ngo Thu, foarte cunoscut in vremea sa, a mentionat in manuscrisul sau "Thu Ty Luc" despre un manual pentru practicarea exercitiilor de Nga Mi Phai, intocmit de venerabilul calugar Pho An. In timpul dinastiei Tanh Tsing ( 1644 - 1911), stilul Nga-Mi reprezentat de vestitul calugar Bach Mi Dao Nhan din Emeishan (omul cu sprancene albe) s-a raspandit in toata regiunea Sichuan, in timp ce numarul total de stiluri practicate pe atunci in regiune a ajuns la aproximativ 300. Regiunea Sichuan este cunoscuta si pentru practicarea luptelor libere (Da Loi Dai), lucru care a impulsionat concurenta pentru suprematie intre diferitele stiluri de Arte Martiale.(sus)
Pe langa tehnicile de meditatie "Thuong Phap Nga Mi", si tehnicile de brate "Quyen Phap Nga Mi", care au devenit vestite, s-au impus si alte tehnici, cum ar fi "Nga Mi Hoa Long Quyen" (Dragonul de foc de la Nga-Mi), "Nga Mi Kiem Quyen" (Tehnica aruncarilor de la Nga-Mi), "Hong Khau", "Luc Truu" (Tehnici de cot), "Ngu Giac Quyen", 
"Pha Tu Quyen" (Tehnica lenesului), "That Bo Huyen Cong" (sau Quyen-urile Quan Ky din Qwan Ki Do), "Hau Quyen" (maimuta) si "Ap Hinh Quyen" (Tehnica gastei). La baza acestor stiluri sta "Troung Son Bo", "Xa Hinh Bo" (mobilitatea sarpelui), "Chi Tu Bo" (pozitia picioarelor), "Hoan Khieu Bo" (sariturile), "Tho Tu Bo" (Tehnica iepurelui), "Thoa Bo" (Strapungerea inamicului ca o sulita), "Lan Hau Xa" (tehnici de caderi si de prindere ale maimutei si sarpelui). Tehnica de furisare Thon, Tho, Phu, Tram, Dang, Thiem, Toan, etc ... tehnicile de brate Diem, Ban, Quan, De (directe, circulare, descendente, ascendente), lucrate cu foarte mare viteza, au creat atacuri - surpriza.
In aparare, tehnica devierilor, eschivele si miscarile continui sunt preferate fortei brute (Tranh Ne). Blocarea loviturilor (Cong, Tiet) este secondata de miscarile inselatoare menite sa dezechilibreze adversarul. Sa nu uitam Diem Huyet, tehnica loviturilor asupra punctelor vitale... toate aceste cunostinte de valoare inestimabila au fost rodul studiilor oamenilor dintr-o intreaga regiune timp de un secol.
(sus)
Informatiile de pe aceasta pagina au fost luate de pe site-ul Federatie Romane de Qwan Ki Do